Finanțe FM cu Daniel Tănase

Cum să ajungi la un nivel mai adânc și mai sănătos al minții tale cu Anca Jugănaru și Cristi Lazăr

Episode Summary

Îți dorești să obții rezultate mai bune, palpabile și de durată învățând să-ți folosești mintea la un nivel mai adânc, mai detaliat, mai vizual, mai puternic? Probabil, majoritatea vor spune că da. Atât în viață, cât și în afaceri, antrenamentul minții te poate sprijini să-ți îndeplinești ceea ce ți-ai propus. Subconștientul poate fi reprogramat, meditația te poate ajuta, vizualizarea creativă este esențială, dar asta nu înseamnă că ai nevoie de cunoștințe prealabile, ci doar să fii deschis la informație și să te apuci să te descoperi mai bine pe tine și mintea ta. Avem două episoade din acest podcast în care te voi sprijini să te deblochezi, să-ți fac cunoștință cu o metodă de meditație și reprogramare mentală și să te pun în contact cu 2 mentori care mi-au schimbat viața definitiv în bine.

Episode Notes

Corporație bună, loc de muncă bun, colegi buni. Înveți o grămadă de lucruri faine, performezi bine, însă vrei să pleci. Oare ce l-a făcut să-și schimbe radical viața profesională?

Ești profesor de câteva zeci de ani, îți place ce faci, dar simți că nu te regăsești. Momentul schimbării vine numaidecât și te decizi că poți face altceva, la alt nivel și să ajuți și mai mulți oameni. De ce?

Ce îi face pe oameni să facă aceste schimbări atât în viața profesională, cât și personală? În 2013-2014, am trăit un moment asemănător și, după aproximativ 6 luni de zile, am început să alerg, să devin vegetarian, să mă trezesc la 5 dimineața, să scriu o carte și să o iau pe calea promovării importanței educației financiare în România.

În cei peste 6 ani de zile de când fac asta constant, mesajele mele au ajuns la peste 1 milion de români. Ce m-a determinat să fac aceste lucruri, care a fost punctul de inflexiune?

Care este diferența între taxa pe valoare adăugată pe care o cunoști și valoarea adăugată pe care o plătești și apoi o folosești pentru a trece la următorul nivel în viața ta financiară?

Cei mai mulți oameni cred că meditația sau antrenamentul mental sunt scopuri. De ce? Ele, de fapt, sunt unelte, așa cum este și minte ta. Mintea ta este o unealtă, nu scopul final.

Înăuntrul tău se află acel sâmbure al bunăstării, buna ta stare, care se răsfrânge și în partea emoțională, spirituală, fizică, mentală.

Totul stă în reprogramare mentală și, mai ales, în clipa în care ceva te enervează suficient de mult încât să acționezi diferit.

Acest episod reprezintă prima parte a acestui antrenament mental pentru oameni, indiferent dacă sunt antreprenori, freelanceri, angajați, investitori, indiferent dacă sunt bogați sau săraci, indiferent dacă sunt femei sau bărbați, indiferent dacă sunt în România sau nu.

---

Ți-a plăcut? Te rog, dă mai departe!

SUBSCRIBE!

Urmărește-mă Online Aici:

Website

Facebook

Instagram

YouTube

TikTok